Ce poți face pe LinkedIn. Top 5 aplicații mai puțin cunoscute

de: PLAYTECH
22 03. 2015

Nu știai ce poți face pe LinkedIn pentru ca să îți îmbunătățești șansele pentru un job mai bun și plătit cât mai bine. Am realizat o listă cu cele mai importante întrebuințări mai puțin cunoscute ale acestui site de socializare.

Platforma LinkedIn are la nivel global peste 300 de milioane de utilizatori. Și în România acest site de socializare a început să ia avânt, cu toate că mulți dintre cei care au deja cont nu știu ce poți face pe LinkedIn pentru sporirea șanselor de găsire a unui loc mai bun de muncă.

Ce poți face pe LinkedIn: caută locuri de muncă

Iată ce poți face pe LinkedIn când ești în căutarea unui loc nou de muncă. După ce te-ai logat în contul tău, în meniu ai butonul de Jobs. Acolo ai un motor de căutare pentru locuri de muncă extrem de util care te ajută să efectuezi căutarea în funcție de o mulțime de parametrii pe care îi introduci tu.

În plus, pe lângă căutarea tradițională pe care LinkedIn a pus-o la dispoziție utilizatorilor, există și alte metode prin care poți face asta pe site-ul de socializare. În meniu, ai la Interese subcategoria Grupuri unde poți căuta diferite grupuri la care să aderi. Dacă urmărești frecvent activitatea de pe aceste grupuri găsești constant locuri de muncă disponibile.

Ce poți face pe LinkedIn: lasă-te găsit de angajatori

Pentru a avea o mai mare expunere și a crește șansele să te angajezi este foarte bine să ai cont pe LinkedIn, însă nu este suficient. Îngrijește contul tău, completează toate câmpurile cât mai detaliat și nu uita de setările de confidențialitate. Setează contul tău să fie vizibil pentru toți utilizatorii, nu doar pentru prieteni.

Cei mai mulți angajatori își caută potențialii viitori angajați pe internet, iar la o simplă căutare a numelui tău, dacă profilul este public, va fi ușor de găsit pagina de LinkedIn.

Ce poți face pe LinkedIn: cercetează

Dacă vrei să te pregătești de un interviu pentru un anumit post, este foarte bine să cauți intervievatorul pe LinkedIn din timp pentru a vedea ce poziție ocupă el, ce abilități și studii necesită poziția ocupată de el în acest moment.

Vezi și actualii lui colegi de exemplu ce funcții ocupă și care sunt cerințele acelor posturi.

După interviu este chiar recomandat să le ceri și prietenia intervievatorilor pe LinkedIn.

Altceva ce poți face pe LinkedIn documentându-te este ca atunci când îți dorești să promovezi într-un alt post, să studiezi studiile, cursurile și punctele forte pe care le au alți angajați pe același post în compania ta sau chiar în alte companii.

Ce poți face pe LinkedIn: Extinde-ți ‘rețeaua’

Deoarece este important să ai cât mai multe cunoștințe în domeniul în care lucrezi, încearcă să îi cauți pe toți cei cu care interacționezi sau pe care îi cunoști și să îi păstrezi în lista ta de prieteni de pe LinkedIn.

Cu ajutorul LinkedIn poți de exemplu să le ceri o recomandare celor cu care ai lucrat, sau poți vedea dacă există legături profesionale între persoane pe care le cunoști și viitori intervievatori sau angajatori.

După fiecare interviu încearcă să păstrezi legătura pe LinkedIn cu cei care te-au intervievat și posibilii angajatori. Chiar dacă nu ești angajat după acel interviu, cel puțin vei putea afla primul când va apărea un post similar liber la acea companie.

Ce poți face pe LinkedIn: Fii activ

După ce ai văzut ce poți face pe LinkedIn este foarte important să rămâi activ pe această rețea de socializare. Fă parte din cat mai multe grupuri de interes pentru tine și postează dacă ai materiale interesante sau informații pentru ceilalți.

În ochii tuturor angajatorilor activitatea ta de pe LinkedIn te ajută, duce la o creștere a credibilității și îmbunătățirea brandului personal.